Dacă în cazul respectiv, șoferul de pe prima bandă ar fi procedat așa cum am spus eu mai sus, ar fi fost mult mai bine pentru amândoi, nu?

Referitor la preselecția benzilor, vreau doar să mai adaug că legea română, oarbă cum o știm, nu obligă șoferii la respectarea regulilor descrise mai sus (deși sunt state din lume care fac asta) ci doar le recomandă. Așa că, paradoxal, în cazul în care cei doi din imaginea de mai sus s-ar fi tamponat, ar fi de vină cel care a schimbat banda (și care a parcurs corect sensul) și nu idiotul care înconjură juma’ de sens pe prima bandă. Așa că, chiar dacă faceți așa cum trebuie, trebuie să aveți mare grijă la schimbarea benzilor și să faceți asta abia când sunteți convinși că se poate.

O excepție de la reguli, pe care eu o accept și o înțeleg, se referă la autovehiculele lungi (autobuse, microbuse, camioane, etc.). Există sensuri giratorii în Oradea, cu un diametru atât de mic, că abia le poți ocoli cu o mașină mică. Așa că, e de înțeles faptul că autovehiculele mai lungi vor trebui să le ocolească pe prima bandă, neavând de ales.

Semnalizarea-i miezu’.

Semnalizați, semnalizați, semnalizați! În sensurile giratorii se intră cu semnalizarea pe stânga pornită, pentru a arăta continuarea ocolirii sensului. Vom semnaliza apoi dreapta, pentru a arăta intenția de a ieși din sens, înainte de ieșirea pe care am ales-o. Cine nu-și dă seama cât de importantă e semnalizarea, e un manechin de teste la volanul unei mașini. În sensurile giratorii, e cu atât mai important să arătăm intenția (continuăm deplasarea în sens sau vrem să ieșim), cu cât acestea sunt niște intersecții foarte dense și dinamice, cu un număr foarte mare de autovehicule în mișcare, într-un spațiu restrâns. Adică un fel de orgie cu becul stins, unde, dacă n-ai grijă cu… intențiile, știți voi ce se întâmplă…

Pe subiectul acesta mai e mult de spus, scris și reglementat. Nu am mai specificat că trebuie să dai prioritate celor aflați deja în sens, fiindcă ar fi dobitocie să ai permis și să nu știi așa ceva. Sunt convins că, deja, mulți orădeni au investit câte vreun spoiler, parbriz sau radiator în sensurile astea. Și vor fi zilnic tamponări și flegme pe parbrize, din cauză că unul sau altul habar nu are, iar cel care are, e singurel și luat de prost. Dați articolul acesta mai departe, la toți cei care au permis. Dați-l și la cei care nu au, poate vor avea, cândva. Dați-l și la cei care înjură, scuipă și au „BMW” numărul la BMW, sau au sigla BMW pe Logan. Dați-l la toți și citiți-l până vă e clar, ca să mergem mai repede, mai bine, mai în siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *