Existenţa pe net, e, de ceva vreme, asociată cu facebook. Parcă aveau şi un slogan în sensul ăsta. Fie. Eu mi-am făcut blog, ca să exist, pe net, fiindcă eu simt că aici, pe blog, pot să-mi exprim mai clar şi mai relaxat opiniile. Pot transpune ceea ce sunt în cuvinte şi pot fi, prin cuvinte, în locuri şi comunităţi în care nu pot fi în realitate. Echilibru.
Scriu pe blog tot ce îmi trece prin cap şi tot ce văd şi simt, aproape zilnic. Şi la capătul celălalt sunteţi voi, cititorii, mulţi sau puţini, trişti sau fericiţi, mulţumiţi sau frustraţi, care vedeţi în ceea ce scriu eu, tot ceea ce vreţi voi. Fiecare interpretează ce citeşte în felul său şi fiecare are părerea lui proprie, pe care o transpune sau nu, în comentarii, like-uri sau indiferenţă. Echilibru, în orice direcţie te uiţi, într-o lume virtuală, matematică.
Ce e ăla blog?
E un om, care-şi transpune gândurile în cuvinte. Ce e ăla comentariu? E un om, care-şi transpune gândurile, în cuvinte. Ce e ăla like? E un om, care-şi transpune gândurile în click-uri, apăsări de taste şi cuvinte.
Blogurile sunt gânduri şi gândurile sunt oameni. Iar cei care-i citesc le arată omenie prin comentarii, gânduri şi like-uri. N-am fost destul de explicit? Uite, pot fi, într-o frază.
Dacă citiţi ceva pe blog, aici, sau oriunde altundeva, să ştiţi că, de fapt, staţi de vorbă cu un om, care vă împărtăşeşte viaţa, experienţa şi gândurile lui şi care aşteaptă sfaturi şi vorbe, transpuse în comentarii şi like-uri. Iubire virtuală între suflete virtuale…