Cerşetorie şi minte învechită

Văd, zilnic, zeci de amărâţi ce îşi duc zilele trăind din cerşetorie. Nu le ştiu povestea vieţii, nu m-am oprit niciodată să îi întreb cum au ajuns astfel, cu ce au greşit, sau cât ghinion au avut. Uneori le dau, mărunţişul din buzunar sau o ţigară, de cele mai multe ori, nu. Pentru că de cele mai multe ori mi-e prea silă să mă apropii de ei. Şi culmea, nu mi-e silă de ei. Mi-e silă că, în societatea modernă de azi, când ştim atâtea despre atâtea, când ne preocupăm nu doar de noi ci şi de ce ne înconjoară, de mediu, de animale, plante şi aşa mai departe, există încă oameni care supravieţuiesc din cerşetorie şi asta ni se pare normal.

Ni se pare normal să-i vedem dormind pe sub poduri, prin gară, pasaje subterane sau parcuri. Ni se pare normal să fie murdari, urâţi, bolnavi şi să cerşească. Doar sunt cerşetori. Fiinţe care nu ştiu altceva decât cerşetorie şi care nici nu suntem siguri că mai sunt oameni. Şi cred că la un moment dat, fiecare dintre noi, trecând pe lângă o fiinţă din aceea, a avut sentimentul ăsta. Că trece pe lângă o fiinţă oarecare, nu pe lângă un om care îngheaţă de frig pe betonul rece.

Nu vreau să fac o şezătoare literară cu tema cerşetori şi cerşetorie în Oradea. Oricum, ei sunt peste tot. Am vrut, însă, să-mi fac eu mie, morală, în scris şi să vadă şi alţii, ca să-mi fie şi mai ruşine data următoare când o să mă pripesc cu concluziile.

În urmă cu două seri am fost în parcul Petőfi, cu cineva drag mie. Parcul ăla de lângă muzeu. Era destul de târziu, trecut de 10, cred. Am stat pe o bancă oarecare, lângă un zid de piatră de jumătate de metru ce înconjoară centrul parcului. După câteva minute, la capătul parcului, în şosea, a oprit o maşină. A coborât din ea un tip, tânăr, purtând o geacă neagră de piele. A venit aproape de banca unde stăteam, a privit peste gardul de piatră şi a lăsat o sacoşă, dincolo de el. Apoi, a urcat în maşina care-l aştepta şi a plecat.

Pentru mine a fost un lucru foarte ciudat. În mintea mea s-au derulat rapid zeci de posibilităţi şi ca un om modern şi educat ce mă cred a fi, am găsit imediat o explicaţie probabilă. Târziu în noapte, maşină neagră cu geamuri fumurii, tip cu geacă de piele, parc aproape gol… Precis e vorba de ceva foarte ilegal şi bine pus la punct. Eram curios ce o fi în sacoşă.

Mâncare. Mi-am dat seama de asta când am văzut, dincolo de gard, vagabonzi, copii ai străzii, cerşetori, fiinţe, OAMENI. Nu ştiu exact câţi erau, dar erau cel puţin doi. Înfofoliţi în ţoale şi haine, dormind. M-am simţit foarte prost, în clipele acelea. Dar m-am simţit şi foarte bine, în acelaşi timp. Pentru că am văzut cu ochii mei, că există şi alţii cărora nu le e silă. Cărora le pasă şi care dau din cât au sau nu au şi altora.

Şi nu le-au dat doar celor ce dormeau pe jos în parc. Mi-au dat şi mie. O lecţie de neuitat despre păreri preconcepute, cerşetorie şi umanitate. Exemplele de genul acesta sunt puţine şi în general nu se vorbeşte mult despre ele. Totuşi, aş vrea să ştiu. Dacă aţi mai văzut sau auzit despre lucruri asemănătoare, puneţi un comentariu dedesubt. Sau vă e silă?

Leave a Comment